1% care face o diferenta ENORMA

Am vazut ieri pe National Geographic un documentar deosebit ale carui concluzii tin sa le prezint aici. Era vorba de cimpanzei si oameni, de faptul ca genetic doar 1% ne deosebeste. Totusi acel procent face o diferenta enorma. De aceea ei sunt acum prin paduri si noi citim bloguri. De aceea noi suntem cei care ii studiem pe ei si nu invers. Daca semanam in atatea privinte, ce anume ii opreste pe ei sa depaseasca un anumit nivel?

Asta a fost intrebarea lansata in documentar. Si raspunsul a fost dat foarte frumos printr-o serie de experimente.

Homo faber? Nu mai avem exclusivitate

Prin 1960, urmarind constant grupuri de cimpanzei, Jane Godall a facut niste descoperiri care puneau sub semnul intrebarii una dintre lucrurile despre care se credea la vremea respectiva ca ne deosebesc de tot restul regnului animal. I-a observat construind si folosind unelte pentru a prinde termite. Se pare ca nu doar noua ne revine titlul de homo faber.

Dar Jane Godall nu vazuse totul… Recent au fost observate grupuri de cimpanzei care construiesc si folosesc sulite pentru a vana maimute mai mici. Rup betze, le ascut capetele cu dintii, apoi le introduc in scorburile copacilor pentru a „injunghia” prada. Sounds familiar? Stramosilor nostri cu siguranta le-ar parea cunoscuta scena. 😛

Stau foarte bine la logica…

Sunt capabili de o gandire logica care o poate egala pe cea a unui adult uman. Intr-un expermient cimpanzeului i se punea la dispozitie un tub lung cu o aluna in interior si apa. Nu i-a luat mult timp pentru a-si da seama ca trebuie sa puna apa in tub pentru a aduce aluna la suprafata.

…sau cu cifrele si cuvintele

Sunt capabili de a invata si numere sau numerale…dupa cum se vede aici. De asemenea, este cunoscut cazul unui bonobo (ruda mai mica si mai pasnica a cimpanzeului) care recunoaste 3000 de cuvinte din limba engleza. Le intelege si atunci cand sunt asociate in fraze, deci are si ceva notiuni de gramatica.

Deosebesc binele de rau

Surprinzator, au si o oarecare notiune a binelui si raului. Lucrul asta a fost demostrat clar prin-un experiment. Se dau 2 cimpanzei aflati fatza in fatza in custi diferite. Primul are in fata sa o platforma cu alune din care se poate servi. Cimpanzeul de vizavi are la dispozitie un fir prin care poate trage platforma de partea sa. In caz ca face asta primul are dreptul la replica prin-un alt fir. Daca decide sa traga de el platforma cade jos si nu mai manaca nimeni.

Eh…in toate cazurile in care celalalt cimpanzeu trage platforma spre el primul se enerveaza. 🙂 Trage de firul sau si doboara platforma. DAR daca cercetatorul este cel care muta platforma dintr-o parte in alta, primul nu face nimic. Doborand platforma ar pedepsi pe celalalt pentru ceva ce nu a facut. Cineva din exterior a fost responsabil pentru actiune, iar ei se pare ca fac diferenta. Desi greu de crezut, se pare ca primatele astea au un simt al justetii.

Sunt empatici

De parca ar mai lipsi…sunt capabili sa patrunda in mintea altuia si sa intuiasca ce gandeste. Si asta a fost demostrat print-o serie de expermiente pe care nu le mai povestesc aici.

Deci sunt intr-o oarecare masura rationali si morali. Sunt capabili sa ne invete limbajul si cifrele. Sunt empatici. Atunci ce anume ii limiteaza? De ce nu traim pe o planeta a maimutelor?

Au mari probleme la partea de colaborare. Grupurile lor sunt prin excelenta competitive si dominate de agresivitate. Colaboreaza pentru a atinge anumite scopuri pe loc (vanatoarea), dar nu au notiunea unui scop comun pe termen lung.

Nici cand vine vorba de recompense pe termen scurt a colabora nu le vine natural. Intr-un experiment a fost plasata mancare sub o piatra grea pe care o puteau muta din loc doar 2 cimpanzei. Expermientul a fost repetat de multe ori, dar in niciun caz cimpanzeii nu si-au dat seama ca ar putea urni piatra printr-un efort coordonat, impindagnd-o din aceeasi parte.

Ei invata foarte usor prin imitatie, dar in grupurile lor nu exista conceptul de „a preda” cuiva ceva. Nu exista implicarea activa intr-un proces de invatare unde cineva isi asuma automat rolul profesorului. Noi suntem „programati” pentru asta. Dovada este ca, abia dupa cateva luni de viata, copii inteleg, fara sa le fi explicat in prealabil, sensul aratatului cu degetul. Inteleg ca prin gestul acela parintii incearca sa-i invete, sa le prezinte ceva.

Experimentul a fost repetat si cu pui de cimpanzeu. Aveau in fatza 2 cani sub care se gasea mancare. Cercetatorul arara cu degetul spre cana sub care era mancarea. Oricate indcii de acest gen ar fi primit puii n-au inteles niciodata sensul acestui gest, aparent banal, si nu il luau in seama.

Si totusi….de ce ei stau in padure si noi pe bloguri?

Colaborare si transmiterea cunostintelor de-a lungul a mii de ani ne confera un avantaj enorm. Noi construim caramida cu caramida peste cunostiintele generatiei anterioare. In procesul de transfer al informatiei se pierde foarte putin. In cazul cimpanzeilor pierderea este enorma. Chiar daca unuia ii vine o idee buna si inventeaza o unealta…neexistand profesori si elevi, in prezenta unei intense competitivitati si agresivitati…ideea cu siguranta se va pierde.

Nu stiu daca a avut cineva rabdarea de a citi pana aici. 🙂 Dar am simtit nevoia sa povestesc documentarul. Pentru ca, folosind doar o paralela intre cimpanzeu si noi, mi se pare ca a reusit sa raspunda la una dintre intrebarile noastre existentiale. What makes as human?

Deci data viitoare cand ne ghidam dupa filosofia „Every man for himself” poate ar trebui sa ne gandim ca aderand la ea renuntam tocmai la acel lucrul care ne face oameni…