Yuca’s

Cum de a reusit Hitler sa castige puterea prin vot democratic? Cum de a obtinut complicitatea maselor pentru un macel? Credinta oarba intr-un Reich milenar, intr-un lider pare acum de neinletes. Privim in urma si ne spunem ca n-am fi procedat niciodata asa.

Printr-un experiment socant un profesor ne demonstreaza ca oricine poate deveni nazist. Chiar si niste elevi de liceu din democractica America. Totul incepe ca un joc in timpul orei de istorie. Profesorul instituie o miscare, The wave, cu un cod de comportament, simboluri clare si un slogan puternic: “Strength through discipline, Strength through community, Strength through action.”

Rezultatul? Colegi care se spionau, fanatism, supunere. Ceea ce a inceput ca un joc, devine tulburator de asemanator cu realitatile Germaniei naziste. E adevarat, filmul nu e un documentar propriu-zis, ci o adaptare artistica. Dar insusi faptul ca un astfel de experiment are sanse de reusita, cred ca ar trebui sa ne dea foatre mult de gandit.

Cand sacrificam individualitatea in favoarea grupului suntem eliberati de povara propriilor decizii. Daca acel grup ne ofera si senzatia de superioritate asupra altora, exista riscul ca multi dintre noi sa acceptam oferta…

Ieri am condus pentru prima data. Cam tarziu la 23 la ani,  dar asta nu inseamna ca a fost mai putin spectaculos.    Am nimerit o masina automatic, deci mi-a fost fooooarte usor.  Am mers inainte,  in marsarier, am accelerat, am virat, am intors masina.

Cu oglinzile aveam o mica problema. Preferam sa stau inrtuna cu capul pe geam, decat sa privesc imaginea din oglinzi. Nu-mi dau seama exact de ce, dar nu aveam foarte multa incredere in ele. 

Din pacate,  cu problema mea de vedere, putin probabil sa conduc vreodata pe sosele Romaniei.  Dar sper ca voi mai avea ocazia sa conduc prin curti si pe campuri. Pentru ca e genial!!!

Am dat azi peste un panou care spunea ca 82% dintre romani sunt de acord cu Parlamentul unicameral. Atat de siguri sunteti? Atunci de ce ne mai manati la urne?

Domnilor, eu zic sa sarim peste etapa asta stanjenitoare in care noi ne jucam de-a votul, iar voi de-a candidatura. Haideti mai bine sa aranjam niste rezulate care sa multumeasca pe toata lumea si gata. Oricum la asta veti ajumge la final. Pierdem o luna ascultandu-va. As spune ca pierdeti si voi timp si bani, dar imi dau seama ca tot noi suntem cei care finantam spectacolul.

E ca la film. Razi, plangi impreuna cu personajele, rontai ceva popcorn, apoi te ridici si pleci stiind ca totul a fost fictiune. Cu o diferenta. Noi nu avem unde sa plecam! Stam in intunericul aceluiasi cinematograf de prea multa vreme.

Si putem urla cu toata forta catre ecran. Nu se va intampla absolut nimic. Ba mai rau. Sigur se vor ridica unii ca sa ne atraga atentia ca ii deranjam.

Fa-ti loc in sifonier! In fiecare joi ziarul Can Can iti ofera colectia 100 de carti pe care trebuie sa le tii in dulap. Cele mai scandaloase titluri, cele mai colorate coperte. Saptamana aceasta in biblioteca Can Can: al doilea volum din Sani frumosi si sanatosi.

Urmeaza: De la sex la supraconstiinta, Slabeste in somn – formula revolutionara, Tanara si frumoasa dupa 40 de ani, Toti barbatii sunt magar si Fereste-te sa iubesti un pervers.

NOU! Am introdus o pagina de text la fiecare o suta de pagini de ilustratii.

Cititorii nostri sunt mai multi decat ai lor! Restul e Can Can.

*Titlurile sunt reale. Le gasiti la Diverta.

In viata sunt cateva lucruri pe care le poti face doar personal.

Nu-ti poti cere iertare prin vorbele altcuiva.

Nu poti simti racoarea diminetii pe pielea altuia.

Nu iti poti ridica diploma de licenta decat PERSONAL. Chiar daca ea se afla la 500 de km departare.

O vizita la Timisoara, este, de obicei, prilej de bucurie. Dar acum nu merg ca sa ornez bradul de Craciun, nici sa le fac vreo surpriza parintilor sau sa-mi bat la cap prietenii vreo cateva saptamani.

Merg pe fuga pentru un carton care imi este solicitat in regim de urgenta de catre FJSC pentru a-mi confirma locul la buget. Deci, de vineri pana duminica, ma gasiti in Timisoara la Universitatea de Vest sau acasa.

Azi am aflat o veste care, in actualul context finanicar, ar trebui sa ma bucure foarte mult. Am ramas la buget, la masterat. Si intr-adevar, ma bucur ca nu trebuie sa dau cele 24 de milioane statului roman. Oricum, mi le va lua cu varf si indesat in urmatorii 50, 60 de ani.

Dar e o bucurie umbrita. Nu ma impac cu ideea ca figurez undeva prin coada listei. Spuneti-i orgoliu, risipa de energie, cum vreti. Pentru mine e, pur si simplu, dorinta de a face lucrurile bine. E adevarat ca in sezonul primavara – vara ma imparteam intre job, Scoala ADC din care nu regret un minut si master. Am prioritizat taskurile. Masterul mai trebuia sa astepte. Cred ca a fost bine ca mi-am lasat examenele pe toamna cand am putut sa le pregatesc in liniste. E bine si ca am ramas la buget. E bine si nimic mai mult…

Intr-un context ca acesta, imi dau seama cat de important e pentru mine sa ma pricep si sa imi placa ceea ce fac. Apoi, sa ma uit in jur si sa pot spune ca, in coltul meu de activitate, ma numar printre cei mai buni. Aici nu ma refer atat la scoala, cat la meseria pe care o voi practica urmatoarea jumatate de secol.

Poate suna vanitos ceea ce spun eu aici. Dar nu poti incerca sa te autodepasesti fara a privi spre cei din jur. Si cred ca asta e provocarea pe care fiecare ar trebui sa si-o impuna.

Sa facem ceva special. Dintre toate optiunile pe care la avem, sa alegem una in urma careia sa nu ramanem doar o statistica.

Azi s-a implinit visul miilor de oameni care isi doreau a 25-a ora in zi. Cat despre mine, prefer sa am parte de lumina la 7 seara cand ajung acasa si nu la 7 dimineata cand dorm!

De multe ori, lipsa luminii naturale ma sufoca de-a dreptul. Mi-as dori sa am parte de ziua polara de 6 luni. Apoi, cand s-ar face intuneric, m-as muta la celalalt pol.

O invatatoare si-a propus sa le predea elevilor ei de clasa a treia o lectie despre discriminare. Pe proprie piele. Daca judecam o persoana dupa culoarea pielii, e la fel de rezonabil sa o judecam dupa culoarea ochiilor. Asa s-a nascut A class divided.

Pentru o zi, copiii cu ochi albastri au fost considerati superiori, din toate punctele de vedere, celor cu ochi caprui. Erau tratati preferential, aveau mai multe drepturi, aveau intotdeauna dreptate. Urmatorea zi rolurile se inversau.

Merita sa vedeti cum, in doar 2 zile, experimentul a nascut conflicte si complexe in randul unui grup de copii altfel foarte uniti. Elevii privilegiati aveau constant rezultate mai bune, cei discriminati isi pierdeau orice dorinta de a face lucrurile cum trebuie. E tulburator sa vezi cum, de multe ori, nu ne comportam pe masura abilitatilor noastre, ci, mai degraba, pe masura asteptarilor pe care le au ceilalti de la noi.

Cred ca documentarul asta e mai graitor decat orice discurs al Madonnei…

Ce-ar fi fotbalul daca ABSOLUT TOTI cei implicati ar alegra dupa balon.

Daca portarul ar vrea si el sa dea cateva pase…

Daca arbitrul ar visa sa dribleze si el vreun jucator…

Daca pana si antrenorul ar vrea sa apara pe teren…

Atunci am vorbi despre POLITICA. Jocul in care fiecare isi doreste posesia. Cu orice pret.

Acesta e numele cartii pe care o citesc acum.  Trateaza un tema despre care s-ar putea sa nu ne lamurim vreodata pe deplin, si anume constiinta: originile ei, motivul pentru care a aparut si daca suntem singurii care o posedam.

Exista animale care, in comportamentul lor, prezinta semne ale constiintei. Poate ca dovada suprema sta in faptul ca atat unele primate, cat si balenele sau delfinii sunt capabili sa se recunoasca in oglinda.  Asta inseamna o diferentiere a sinelui in raport cu lumea din jur, dar pare ca noi, oamenii, facem mult mai mult de atat.

In carte se face o diferentiere foarte interesanta intre 3 niveluri ale constiintei.

• Eu stiu: nivel la care se afla o mare parte dintre animale. Ele constientizeaza faptul ca vad, ca aud, ca simt si isi construiesc o harta a lumii in functie de asta.

• Eu stiu ca stii: nivel pe care il impartasim cu unele primate. Este capacitatea de a patrunde in mintea celuilalt si de a vedea lumea din perspectiva lui. Daca am ascuns un obiect in prezenta ta, inteleg ca stii unde l-am pus. Daca nu erai acolo, stiu ca nu ai acces la informatia asta. Acest nivel al constiintei sta la baza abilitatii de a minti, a insela.

• Eu stiu ca stii ca stiu: nivel pe care il ating doar oamenii si care, daca e sa ne gandim, constituie baza intrigii multor filme. Nu suntem singura specie constienta de sine, dar cel mai probabil, suntem singurii constienti de faptul ca suntem constienti. Si astfel se nasc carti ca Teatrul mintii.

In definitiv, constiinta este autoreferentiala si asta va fi mereu o piedica in calea intelegerii noastre. A ne hotari ce inseamna ea este cam acelasi lucru cu a decide valoarea de adevar a afirmatiei “Aceasta proprozitie este falsa”.