Yuca’s

Cand sunt pe role tind sa vad lucrurile asemenea unei persoane imobilizate intr-un scaun cu rotile. Stiu cu paralela e cam ciudata, dar asta e senzatia mea de fiecare data cand pornesc la un drum mai lung pe role. Bordurile abrupte, trotuarele denivelate, lipsa rampelor – lucruri pe care de obicei nu le sesizez, devin brusc foarte importante.

Oricum, de azi am hotarat ca din cand in cand sa vin cu rolele la birou –   metoda la fel de rapida ca mijloacele de transport in comun, dar mult mai placuta.

Se pare ca azi a ziua mea de nume. Nu sunt foarte la curent cu sfintii, nici macar cu cei care ma privesc direct. Asa ca marea veste am primit-o de la Orange care m-a anuntat printr-un SMS ca primesc ceva minute bonus.

Apropo de Orange, in The Brand Gap am gasit un visual care li s-ar potrivi de minune.  In carte era vorba despre cum functioneaza matematica colaborarii pentru crearea unui brand. Dar imaginea asta ar veni manusa pe un outdoor Orange.

E incredibil cum o cronica buna poate face aproape orice subiect atractiv. Am citit Mexico ‘70 – Ioan Chirila. Abia asteptam sa ajung acasa sa vad ce se mai intampla la Mundial.

In conditiile in care urmaresc meciuri doar atunci cand Poli are vreun joc important. Iar nici atunci nu rezist cele 90 de minute.

In conditiile in care nu inteleg fotbalul. Sau in orice caz, ratez subtilitatile pentru care Ioan Chirila iubea acest joc.

Dar cumva el a resusit sa-l traduca intr-un limbaj universal.

Ma intreb, oare cate or fi lucrurile care nu ne intereseaza pentru ca la un moment dat un profesor, un parinte, un prieten n-a stiut sa ne spuna o poveste suficient de buna despre ele?

Se pare ca ideea mea de la ADC pentru lipici e destul de elastica…sau campaignable ca sa ma exprim profesionist. Florin si Laur au venit cu o gramada de combinatii. In fata unei asemenea liste ma retrag rusinata intr-un colt cu ai mei politicienicinstiti si pescarisinceri  pe care i-am folosit pentru portofoliu. 

ceasornicar nerabdator
macelar meticulos
clown autist
mim vorbaret
canibal umanitar
calau milos
anorexic pofticios
ateu pios
vampir hematofob
neamt lenes
italian romanofil
publicitar umil
astrolog optimist
voyeur orb
balerin heterosexual
proxenet feminist

Pentru cei care au deschis televizoarele mai tarziu, brandul e Loctite, iar mesajul de comunicat, Lipeste orice de orice.

Am terminat scoala. Nu din aceea cu teme, diriginti si robe. Ci cu tutori, idei si brief-uri.

Cu seminarii in care admiram campaniile altora…

…si tutorate in care le dadeam de pereti pe ale noastre.

Cu momente in care avem senzatia ca sunt la un pas de o idee geniala…

…si muuulte altele in care eram convinsa ca am epuizat toate solutiile posibile.

Cu experienta de a lucra on my own. De la Olimpiade si alte proiecte eram foarte obisnuita cu munca de echipa. Cineva venea cu un inceput de idee, dar mai erau acolo 4 oameni care il puteau continua. La ADC am avut parte de un “soc cultural”. Desi raman sustinatoarea lucrului in echipa, mi-a prins foarte bine experienta de a fi responsabila cap-coada pentru soarta unui concept.

Cu doi tutori deosebiti  – Ema Prisca si Stefan Vasilachi.  De multe ori ne gandeam la un brief zile in sir, ne roteam in jurul unei idei mai rau ca pisica in jurul cozii. Apoi discutam cu tutorii si in 1o minute propuneau niste rezolvari care noua nici nu ne trecusera prin minte. Frustrant, dar in acelasi timp foarte motivant.

Stefan care m-a ajutat sa inteleg ca nu e absurd sa desenez un print. Chiar daca sunt copy, chiar daca n-am pic de inclinatie spre grafica. Am invatat sa gandesc mai vizual, ceea ce e un mare castig pentru mine. Lucrul asta s-a vazut mai ales pe lucrarile de la print si outdoor cu care am si luat locul II la premiile pe categorii.

Ema care prin felul ei de-a fi m-a incurajat in momente in care eram convinsa ca n-o sa mai ajung la zi cu portofoliul. Care ne-a spus ca advertising-ul e singurul job in care absolut orice experienta traita ar putea sa te ajute candva. Si ca n-ar strica sa citesc ceva poezie, daca tot imi doresc sa fiu copy.

Colegi pe care ma bucur mult ca i-am cunoscut. Cand am intrat la ADC imi imaginam ca intre noi ar putea exista o oarecare concurenta, tensiune. Nici urma de asa ceva! Am fost cea mai tare grupa. Da, sunt subiectiva si e normal sa fie asa.

Si un rezultat care mi-a depasit, de fapt mi-a rasturnat, toate asteptarile:  un loc printre primii 7 si locul II la print, respectiv outdoor.

Print

Outdoor

Totusi, per-global nu sunt foarte multumita de portofoliu. Desi am terminat cu un rezultat ok, tot am senzatia ca puteam rezolva brief-urile mult, mult mai bine. Dar asta, mai mult decat un regret, e o provocare pentru viitor.

Asta pentru ca la anul mi-ar placea sa incerc la Gradinita Cannes Lions.

Dupa vreo 3 saptamani de pauza am ajuns si eu prin reader. Primul popas – feedul Olimpiadelor. Multi oameni fericiti. Si mai multi suparati, dezamagiti, nervosi sau doar resemnati.

Dar asta nu arata altceva decat pasiunea celor implicati. Sunt oameni care au vrut sa faca CEVA. Ok, nu le-a iesit. Au dat-o in bara, a avut comisia zi proasta, nu au fost aliniate astrele etc etc. Dar au incercat. Iar studentii care vor sa faca CEVA sunt, din pacate, specie rara.

Si mai e un lucru. Un esec la Olimpiade nu-ti va marca viitoarea cariera de comunicator. Nu ti se inchid usile, infunda drumul sau diminueaza sansele. Cel mai bine e sa revii la anul, daca statutul de student iti mai permite asta. Oricum, ceea ce faci in celelalte 11 luni din afara Olimpiadelor conteaza la fel de mult ca prestatia din cadrul concursului.

De aceea vreau sa ii felicit pe toti olimpicii (ne)calificati. Si in special pe cei de la Advertising, cu precizarea ca m-a facut foarte curioasa originea numelor unor echipe.

10 minute
594
A crapat piticu’
Advice
Little Thoughts
Mindset
Moartea Domnului Radulescu
RORSCHACH
RG&B Creative Lab
Topolino
Voodoo Advertising

Cel care nu prea intelege de ce mai nou ma vede doar o data la cateva luni. Dar se bucura enorm cand asta se intampla. L-as lua cu mine la Bucuresti daca ar fi putin mai discliplinat…si muuult mai mic.

Cam asta ar fi descrierea sarbatorilor mele de Paste. Tocmai am ajuns in Timisoara. Peste cateva ore imi iau bilet de intoarcere la Bucuresti. And on Monday I’ll be gone….

Ce fac gradele de alcool in plus? Nu la propriu, n-as vrea o descrierea in detaliu a celei mai crunte betii. Dar mi-as dori sa stiu de ce unii dintre voi preferati berile foarte tari. De ce acel standard 4% alcool care multumeste majoritatea nu e suficient uneori?

Acesta e momentul in care ar trebui sa spun ca dau o bere celor care raspund. Dar nu sunt mare fan. De la mine mai mult de un Prigat nu scoateti.

Cea mai lunga pauza de scris pe care am luat-o de la infiintarea blogului – asta ca sa vedeti ca si lipsa de activitate aduce cu sine recorduri, fie ele si negative.

Ma simt oarecum vinovata ca am neglijat blogul. Dar imi trece senzatia cand imi amintesc de planta pe care de 3 saptamani tot uit sa o ud. Orice vina paleste prin comparatie cu alta mai mare. Daca n-a spus-o Murphy deja,  il completez eu.

Jobul si munca la briefurile de la Scoala ADC nu justifica nici pe departe atitudinea mea fata de unica planta din casa. Dar servesc drept scuze destul de credibile atunci cand vine vorba de lipsa activitatii de pe blog.

S-au adunat multe povesti pe care as vrea sa le astern aici cand voi avea timp. Daca marii nostri scriitori ar fi gandit asa, s-ar fi ales praful de literatura romana. Din fericire, eu sunt doar o bloggerita.