MS DOS, dial-up, discheta. Rau, ratusca, ramurica

Se spune despre pustii de astazi ca se nasc cu calculatorul in brate. Eu ma bucur ca fac parte dintr-o generatie de copii putin mai mari care au crescut odata cu calculatorul. L-au vazut facand primii pasi timizi, cand inca nu prea stia sa vorbeasca si arata cam urat. Acum e in forta, rapid si agil. Dar oricat de mare ar fi viteza, tot mi se intampla sa ma opresc pentru a privi in urma. Vechile aplicatii nu erau deloc user friendly, dupa standardele actuale. Cu toate astea, imi amintesc de ele cu drag.

Remember?

MS DOS cu zecile de comenzi invatate pe de rost si introduse din taste. Lipsit de pictograme sau peisaje mirifice. Totusi un sistem de operare in care scriam, ma jucam si…generam erori. Fara curiozitatea tipica unui copil ma indoiesc ca mi-as fi batut capul cu acel ecran negru. Deci m-a prins intr-un moment bun.

Windows 95 cu ecranul sau de start-up innorat si desktop-ul verzui. Arata oribil. Totusi, dincolo de aspectele grafice, e incredibil cat de putin s-a schimbat structura de baza a sistemului in toti acesti ani.

Conexiunea Dial-up, preferabil dupa 10 seara cand erau tarife reduse. Cu modemul caraind de parca as fi schingiuit o pasare in interiorul computerului. Cu mama stresata ca tin ocupata linia cand ea asteapta un telefon. Si emotii cat casa de fiecare data cand venea factura. Mai intram pe ascuns si ziua cand ai mei erau plecati.

MIRC mania. N-am fost sef al canalelor sau al altor comitate si comitii pe care stiu ca le controla Ade intr-o vreme. Dar chat-uiam la greu cu oamenii de rand. Vreo 8 in paralel fara sa confund conversatiile. Si poate ca nici intrebarea „Asl pls?” nu era o prostie asa mare. Pana la urma si Facebook functioneaza pe acelasi principiu.

Insert Floppy. 3 dischete dintr-un pachet de 10 erau stricate. Restul se distrugeau pe parcurs. Le aranjam frumos cu eticheta. Iar cand introduceam cate una in calculator, se auzea toata casa.

Cutia magica. Cred ca era Nintendo, desi eram cam mica ca sa retin asemenea detalii. Tot ce stiu e ca jocurile erau pe niste casete groase, pe care le primeam de la parinti de sarbatori. Dar orice aparea, tot lui Mario ii ramaneam fidela.

Cam asta a insemnat copilaria mea alaturi de calculator. Avand in vedere ritmul in care evolueaza lucrurile, ma intreb ce-mi rezerva pensia.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s